Jurnalista Raluca Găină se întoarce în TV cu o nouă emisiune care are ca punct de reper promovarea diversității culturale și își propune să aducă în prim-plan tradiții și obiceiuri din întreaga lume, dar și să creeze un spațiu de dialog între diferitele comunități etnice.
Începând de sâmbătă, 19 octombrie, ora 13:00, telespectatorii vor putea urmări „Dialoguri interculturale” pe Național 24 PLUS. Emisiunea dorește să exploreze și modul în care culturile diferite se întâlnesc și interacționează, punând în lumină frumusețea și complexitatea diversității culturale.
Raluca Găină, gazda emisiunii, cunoscută pentru experiența sa în jurnalism și activism social, dorește să aducă o perspectivă proaspătă și autentică în explorarea tematicilor legate de diversitate.
„Este un privilegiu pentru mine să prezint «Dialoguri interculturale», o emisiune care își propune să aducă în atenția publicului poveștile și experiențele comunităților culturale din întreaga lume. Într-o societate globalizată, diversitatea este una dintre cele mai mari bogății ale noastre, dar în același timp, poate deveni o provocare. Prin această emisiune, ne dorim să arătăm că întâlnirea dintre culturi nu trebuie să fie un motiv de diviziune, ci de înțelegere, acceptare și creștere reciprocă. Vom explora modul în care tradițiile, artele, mâncarea și valorile comunităților contribuie la dezvoltarea unei societăți mai incluzive și mai tolerante’’, a declarat Raluca Găină.
Emisiunea „Dialoguri interculturale” va aborda teme esențiale precum influența multiculturalismului asupra societății, economiei, artelor și vieții de zi cu zi.
Prin intermediul poveștilor personale, experiențelor culinare și dialogurilor interculturale, emisiunea urmărește să sublinieze potențialul diversității în crearea unei lumi mai tolerante și mai armonioase.
„Consider că atunci când avem curajul să ascultăm și să înțelegem perspectivele altora, putem depăși barierele și stereotipurile care ne separă. Emisiunea este o invitație la cunoaștere, la depășirea prejudecăților și la construirea unor punți de cooperare și respect între oameni, indiferent de origine sau credințe. Sper ca fiecare episod să inspire publicul să vadă diversitatea ca pe o resursă inepuizabilă pentru o lume mai armonioasă și mai unită”, a adăugat jurnalista.
Asociația pentru Dialog și Valori Universale este partener al acestei emisiuni.
„Suntem onorați să fim parteneri ai emisiunii «Dialoguri interculturale», un proiect care reflectă perfect valorile noastre de promovare a dialogului intercultural și a respectului reciproc. Într-o perioadă în care lumea se confruntă cu tot mai multe provocări legate de diversitate și incluziune, această emisiune reprezintă o platformă importantă de educare și sensibilizare a publicului. Credem cu tărie că prin dialog sincer și deschidere față de ceilalți, putem construi o societate în care fiecare cultură este apreciată și respectată. Emisiunea prezentată de Raluca Găină ne oferă o oportunitate de a explora nu doar diferențele, ci și valorile comune care ne unesc. Sperăm ca acest proiect să inspire cât mai mulți oameni să fie mai deschiși, să învețe unii de la alții și să colaboreze pentru a crea o lume mai armonioasă’’, a spus Mucahit Biner, președintele Asociației pentru Dialog și Valori Universale.
Citește și: